Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade | Recenzie

Părerea mea:

Habar n-am cu ce să încep, dar uite aici un citat fain din carte:

Am plâns. Când am pus cartea pe raft, am râs. Am râs de mine. Încă mai sunt sensibil şi visător.

Mi-a plăcut mult romanul acesta, pe care nu-l pot numi chiar roman, pentru că de fapt e un jurnal care cuprinde viața autorului de pe timpul gimnaziului până-n facultate.

Am tot auzit că e potrivită cartea asta pentru cei din liceu, pentru adolescenți, și nu numai. Însă eu cred că, în unele momente, stilul lui Eliade e foarte filozofic și greu de înțeles, ceea ce face ca citirea sa să fie mai greoaie. Pe mine nu m-a deranjat neapărat, însă poate pe unii adolescenți îi deranjează lucrul ăsta.

Copilăria e un moment al vieții, printre cele mai importante, care cred eu că trebuie trăit la maximum. La fel ca aceasta, adolescența e perioada plină de schimbări, de descoperirea de sine, în care ne analizăm personalitatea și ne-o comparăm cu a altora, deoarece credem că toți sunt mai buni decât noi, că numai băieții care n-au defecte la exterior agață fetele. 

Romanul adolescentului miop ne vorbește despre momentele prin care trecem cu toții în adolescență, despre prima iubire, timiditatea care ne omoară pe toți, pentru că de cele mai multe ori nu reacționăm sau acționăm din pricina acesteia.

Mircea Eliade a fost, în adolescență, un copil cufundat în cărți, ascuns în mansarda sa, ascultând picăturile de ploaie. La întâlnirile cu fetele din liceul său, era preocupat de faptul că purta ochelari, că era miop, că poate fetelor nu le plac băieții cu ochelari. 

În final, recomand această carte adolescenților și nu numai, pentru a se regăsi și ei, pentru a-și da seama că suntem cu toții la fel în perioada asta, că ceva ne leagă, cu cel puțin un lucru ne asemănăm, și acela e... prima dragoste.

Notă: 4 steluțe din 5